senzaţie

uneori

mi se strânge inima

atât de tare
în piept

încât nu mai pot

respira

atunci îmi vine să smulg

pielea

de pe mine

să ajungă aerul

mai uşor

în suflet

instantaneu urban

pierduți într-un vârtej de lumini

clădiri imense de oțel și sticlă

și între șuvoaie nesfârșite de mașini

ale marelui oraș

cei doi stăteau nemișcați

pe o bancă

unul lângă celălalt

copleșiți

ea își așeză capul pe umărul lui

și rosti pierit:

‘aș vrea să pot dormi’

”spune-mi

o să ies vreodată din asta?”

”nu –

o să devină mai ușor de suportat

doar atât”

epitaf pentru adolescenţă

aveam atâta furie în mine

la 18 ani

încât nu ştiam ce să mai fac cu ea

încă nu învăţasem că pot să-mi beau furia

că pot să o înec în droguri şi poezie

singurele excese pe care le consumam atunci

erau cărţile şi multe somnifere

pe care le cumpăram cu regularitate

de la o farmacistă dubioasă

minţind că sunt pentru mama mea schizofrenică

într-o zi, sătul de atâta furie

şi dispreţ pe mine

am înghiţit două flacoane de diazepam

mi-am tăiat venele

şi am adormit

am stat 3 zile în comă

parcă nehotărât dacă să mă duc
dincolo –

după-aceea am stat 2 săptămâni 
la spitalul de nebuni

o perioadă legat de pat

apoi îndopat cu alte somnifere şi calmante puternice.

dormeam atât de mult în timpul zilei

şi nu mă lăsau să citesc nimic

aşa că nopţile stăteam treaz

şi vorbeam mult cu un coşar bătrân

internat pentru alcoolism

care uneori mă ruga să-i frec spatele cu spirt

pe care-l cerşea într-o căniţă

de la asistenta de noapte

şi-mi povestea despre hornurile din oraş –

într-o noapte, din senin

a scos şomoiagul lui de coşar

de sub pat

şi mi-a dăruit un pai din el

„o să-ţi poarte noroc

doar ai oleacă de răbdare” -

îmi aduc aminte bine nopţile acelea

de vară

când mă plimbam fără rost

şi fumam ţigări winchester la bucată

luate pe datorie de la chioşcul

din capătul aleii părculeţului

de la spitalul de nebuni

ea

mi se-ntâmplă câteodată

să visez o poezie

nu păţesc asta chiar în vis

ci mai degrabă în starea aceea de veghe

dintre somn şi trezie
când nu poţi să te hotărăşti
dacă vrei să te trezeşti 
pentru o nouă zi

azi-dimineaţă am visat iarăşi o poezie

despre ea

chiar ăsta era şi titlul pe care i-l dădusem

în vis:

”ea”

ţin minte că am trăit şi un sentiment

de mândrie –

versurile îmi veneau aşa de natural

unul după altul

şi se completau ideal

mai târziu

după ce m-am trezit

am decis, în timp ce fumam o ţigară

privind alene doi guguştiuci certându-se

în copacul din faţă

să nu transcriu poemul din vis –

cred că am devenit prea leneş în ultima vreme

şi m-am săturat

să mai scriu

poezii prea-pline de ură

frustrare

neputinţă

şi dragoste

despre 
”ea”

urbancolia

                                                         poem recenzie

mi-a luat o după-amiază întreagă

o bucată bună din seară

4 cafele şi aproape un pachet de camel galben

să dau gata urbancolia

lui dan sociu

intoxicat de cofeină şi nicotină

am luptat câteva ore bune

cu această lungă diaree existenţială

de vreo 200 de pagini

despre dragoste, singurătate şi delir

pe la începutul serii

pe când mă apropiam încet

de finalul romanului

mi s-a aplecat de la prea multă cafea

şi a trebuit să cobor la cramă

de unde m-am aprovizionat

cu trei sticle de vin

pentru a face faţă restului de lectură

şi ce mai rămăsese din zi

dar e prima carte adevărată

pe care am citit-o

în ultimii şase ani
lucru care nu mă lasă deloc indiferent

poem de ceartă

de când am început să scriu poezie

mă ceartă într-una lumea 
că scriu prea urât despre ea

şi, adesea, mă întreb, nedumerit

despre ce altceva ar trebui să scriu?

mă ceartă iubita mea

îmi dă un ultimatum să nu mai scriu
şi apoi mă părăseşte

mă ceartă şefa mea

care îmi dă şi ea un ultimatum

altfel îmi voi pierde slujba

mă ceartă şi o prietenă bună

fiindcă scriu despre moarte, pulă şi pizdă

şi nu înţeleg cum ar trebui să scriu

dacă exact despre asta e vorba

mă mai ceartă o fostă iubită

că am scris despre ea

apoi începe să plângă

şi îmi povesteşte despre cât de nenorocită

îi este viaţa

dar îmi interzice să scriu despre asta

mă ceartă şi maică-mea

supărată, fiindcă scriu despre sex şi droguri

şi mă sfătuieşte să vorbesc despre natură

şi alte lucruri frumoase

mă ceartă oameni pe care nu-i cunosc

mă caută şi-mi trimit mesaje pline de ură

şi mă ameninţă cu dumnezeu şi ruşinea creştină

de când am început să scriu poezie

am învăţat să-i ascult cu mare atenţie

pe cei care mă tot ceartă

şi apoi să le scriu în continuare
despre curve, nebunie
şi inutilitate

fata cu picioare splendide şi un zâmbet trist

fata cu picioare splendide şi un zâmbet trist

mi-a vorbit ani de zile 

uneori foarte mult

alteori aproape imperceptibil

dar nu mi-am dat niciodată seama

ce voia să-mi spună de fapt

fata cu picioare splendide şi un zâmbet trist

îmi spunea mii de nimicuri

şi atâtea dureri ale ei

în plimbările noastre lungi din copou -

dar parcă îmi vorbea întotdeauna

într-o limbă străină

şi nu am reuşit nici măcar o dată

să-i răspund cu adevărat

am aflat mult timp după aceea

că a murit câţiva ani mai târziu

măcinată de o boală grea

pe care a ţinut-o ascunsă cu îndârjire

şi îmi plânge inima acum

fiindcă nu am ascultat niciodată cu atenţie

ce încerca să mă facă să înţeleg

fata cu picioare splendide şi un zâmbet trist.