marţi

Sunt absolut satistit şi plictisit de ceea ce fac zi de zi în vacanţa asta. Chiar faptul simplu şi, într-o anumită măsură, igienic de a scrie rândurile astea, mă oboseşte şi îmi produce silă.

joi

Zilele astea m-a supărat faptul că mi se murdăresc chiloţii prea repede. E o chestiune importantă, ce m-a ţinut preocupat destul de mult în vacanţa asta, ceea ce e bine. M-am săturat să meditez la treburi de serviciu, referate urgente sau probleme de teoria teatrului, preocupări profesionale mai vechi de ale mele. În seara asta, de pildă, m-am uitat vreo jumătate de oră la lună, încercând să calculez peste câte zile va fi plină. În general, încerc, în vacanţa asta de iarnă, să evit activităţi sau gânduri prea complicate; se pare că până şi Fraţii Jderi….pe care mi-am propus să o citesc….ar fi o provocare prea mare pentru mine.

sâmbãtã

Un wekeend acasă, la Bacău. Linişte, simpatie, mâncare excelentă. Am mâncat atât de mult, încât, ocupat cu digestia, am uitat să mai întreţin gânduri existenţiale.

vineri

M-am întâlnit cu Alina în Iaşi săptămanile trecute, de mai multe ori. Doar pentru câteva momente, am simţit-o aproape de mine cu adevărat, deşi am petrecut destul de mult timp împreună. Nu o cred capabilă de mai mult. Încep să cred că aşa este tot timpul, chiar şi în căsnicie şi, atunci, soţul ei este de compătimit. Este ea prea superficială şi nu poate să se concentreze mai mult pentru a vorbi sincer? După aceea, m-am resimţit psihic din cauza efortului incredibil de a o face să vorbească despre sine cu sinceritate şi, pentru câteva minute, a fost mişcată sufleteşte. Însă, foarte repede, a redevenit fiinţa distantă şi preocupată să fie drăgălaşă şi sociabilă, aprobându-mă în tot ce ziceam, manifestând un interes aproape suspect faţă de platitudinile pe care le scoteam. Cât de spiritual poţi fi într-o singură zi cu cineva? E obositor, teribil de obositor să o văd, dar nu mă pot abţine să nu-mi fie dor de ea zi de zi.

duminicã

Habar n-am ce să scriu aici. Am vreo 10 min. de pierdut si m-am săturat de împuşcat prepeliţe nevinovate pe computer. Ha, buu, ha, ghii bu si gugu lugu di biba...... Oricând pot să emit idei profunde, cum e cea anterioară şi fără nici un efort vizibil. Doar timp îmi trebuie, că de partea creativă nu m-aş teme.

vineri

Aştept, nerăbdător, un semn de la ea. Am pus la punct o strategie pentru a o cuceri. Voi juca rolul idiot al prietenului fidel, atent si răbdător. Cred că prostia asta o să meargă. Damele sunt atât de proaste ca să pice la pat la asemenea valoroase manifestări subtile de inteligenţă masculină. Rămâne doar să fac primii paşi cum trebuie.

duminicã

Durere sterilă, multă şi intensă. Cred că îmi era dor să trăiesc ceva, orice... De fiecare dată când o aud pe Alina, sau o văd, stomacul mi se întoarce pe dos, am o senzaţie iminentă de vomă şi rămân cu un car de regrete. Trăiesc dureri aproape fizice după ce îi aud glasul; sunt multe lucruri de zis între noi, sunt atâtea situaţii pe care le-aş trata altfel

joi

Am înregistrat aseară o mică victorie, cu urmări concrete pe următorul an de zile: voi preda la un liceu de oraş, în Iaşi. Sper, însă, să pot obţine postul de la Universitate, care are o miză uriaşă pentru viitorul meu. Sper.

vineri

Plictiseală pură. Citesc romane idioate, mi-o frec cam odată la două zile, mă uit la tv. de sparg şi mă melancolizez aiurea. Babacii sunt oripilaţi de lipsa mea de activitate şi, în fiece zi, mă irită cu tot soiul de comisioane idioate. Am visat astă noapte liceul din Hălăuceşti; era dimineaţă, pe o vreme urâtă, cu ceaţă şi burniţă, iar eu eram entuziasmat de excitaţia pe care o simţeam la gândul că urma să o văd pe Alina, lucru care, până la urmă, nu s-a mai întâmplat.

Mă uit acum la mâţa mea cum stă pe pat şi se spală minuţios …. şi aştept pe Buju, cu taică-su să apară. După-amiază, mă duc la bibliotecă, mă întâlnesc cu un amic, la o pizza, vizităm un anticariat, bem ceva şi atât. Apoi, mă întorc acasă, mănânc şi mă uit la televizor până adorm. Asta este o zi încărcată de vacanţă de vară, într-un oraş de provincie!

miercuri

Primesc azi o vizită mult-aşteptată, un prieten bun, Cicerone. Vreau să regăsesc alături de el liniştea şi relaxarea aproape cathartică, pe care le trăiam, sporadic, ce e drept, în timpul anilor de facultate, dar pe care le-am pierdut acum total.

vineri

Marţi noapte am avut un vis bizar, care m-a înspăimântat. Eram în Hălăuceşti, mă udase ploaia şi o luasem pe Alina la baia profesorilor, să-mi dea, prin uşă, hainele uscate de schimb. La un moment dat, observ că ea nu mai scoate nici un cuvânt, iar în budă intră preotul ortodox, îmbrăcat în sutană, îndreaptându-se spre o cabină, fără ca eu să apuc a-i vedea figura. După uşă, o văd pe Alina încremenită, albă la faţă şi îngrozită; uimit, îmi întorc privirea spre preot şi îl salut, mecanic: "bună ziua, părinte". Se opreşte, se întoarce la mine şi chipul lui este scheletic, cu orbitele ochilor goale, doar os pământiu, încadrat de fire lungi şi albe de păr, fără pic de carne. Aud paşii Alinei cum se îndepărtează în fugă, iar eu, încremenit de groază, descopăr că nu mă pot mişca şi, înspăimântat de moarte, încep să urlu, lângă părinte. M-am trezit brusc şi, pe lângă spaimă, am găsit în mine scârbă la faptul că ea m-a părăsit şi a fugit mişeleşte.

Am început să dau adevărate recitaluri de isterie în ultima vreme; acum vreo trei luni am trăit, foarte violent, o întâlnire de nu ştiu ce grad, cu ceea ce am perceput a fi un ..... demon! În miez de noapte, mă trezeşte o prezenţă în cameră. Deschid ochii şi disting o umbră îndreptându-se spre patul meu. Instantaneu, creierul începe să-mi transmită mesaje de alarmă şi percep acut faptul că acea siluetă, pe care o simţem spiritual ca fiind extrem de puternică, se află, acum, deasupra capului meu. Panica mă invadează rapid şi încerc să mă mişc, să mă apăr, dar membrele nu-mi răspund la comenzile trimise de creier; mă simt complet neputincios, nu mai pot respira şi mă aud scoţând chiţăituri stridente de frică. Apoi, umbra îmi vorbeste, pe o voce normală, să nu-mi fie frică. Atât. Brusc, mintea mea nu-i mai simte prezenţa şi-mi regăsesc controlul asupra corpului. Aprind lumina şi mă uit la ceas. E în jur de trei. Îmi dau seama că toată povestea nu a fost un vis, iar sentimentul de groază totală se stinge treptat şi rămân cu nedumerirea că acel spirit demonic, cum l-am simţit eu, mi-a vorbit. Într-un târziu, adorm.

Nu vreau să găsesc interpretări aiuritoare la toate poveştile astea, dar recunosc faptul că sunt niţeluş îngrijorat. Mă multumesc să cred că este vorba, mai degrabă, de proprii-mi demoni: cinismul, scârba de sine, îndoielile şi temerile mele, iar prostiile pe care le trăiesc ori visez sunt doar semnale pe care mi le trimite conştiinţa mea. Însă am şi o parte superstiţioasă în mine, care a reţinut ce mi-a spus Marius odată: demonii vin doar la cei care nu ştiu.....

marţi

Sunt complet acaparat de examenul de titularizare, însă tot ce fac zilele astea nu respectă nici un principiu de eficienţă, ci doar îmi linişteşte prea-încărcata conştiinţă a celui care nu face nimic pentru a reusi.

sâmbătă

Sunt minunat de lipsa de entuziasm pe care o inspir celor din jur! Nu pot convinge pe nimeni să facă ceea ce vreau cu nici un chip.

vineri

Resimt foarte dur tot căcatul din viaţa pe care mi-am construit-o până acum. Cât de josnic şi de mizerabil sunt! Mi-e scârbă de ce am putut să ajung, de ce reprezint: un om lipsit de integritate, de un simţ moral, de constanţă mai ales! Am o mentalitate de infractor, sunt lipsit de voinţă sau de un sistem de valori ferm, sunt acaparat de pornografie şi de conştiinta banului. Mă simt acaparat de mizeria pe care mi-o oferă viaţa, fără putinţă de scăpare sau de alinare. Fuck! Sunt teribil de brutale momentele astea de luciditate! O formă de nebunie episodică, înecată în eufemisme liniştitoare, dar iluzorii, pe care orice nenorocit, ca mine şi le construieşte migălos în vise grandioase de o zi - două, doar cât să-şi poată trăi amărâta de viaţă.

joi

Am luat ţeapă azi cu banii: directorul era plecat din localitate. Ea nu a venit. E bine aşa. Mă simt obosit, dar mulţumit de faptul că nu m-a afectat ţeapa cu salariul. M-a emoţionat gestul (sau oare nevoia!) Alinei de a semna condica, pentru câteva zile, pentru mine. Mă gândesc că nu e doar o chestiune de colegialitate şi poate că a simţit o nevoie reală să facă asta. Mă întreb ce poate să fi simţit când a făcut asta. Eu, unul, am fost mişcat şi excitat când mi-am dat seama că e scrisul ei, că e mâna ei cea care a semnat cu numele meu. Bizară senzaţie!

miercuri

Am făcut o labă zdravănă adineauri şi mi-am potolit , pe moment, hormonii. Mâine mă duc în Hălăuceşti şi sunt curios ce porţie serioasă de plictiseală mă aşteaptă. Îmi voi lua banii, voi face cerere de concediu, voi conversa politicos cu babele colege ale mele, voi semna condica şi mă voi uita după lucrurile Alinei prin cancelarie. Aşa arată ultima mea zi oficială de lucru acolo. Mi-e frică să mă gândesc la faptul că aş putea-o întâlni; nu aş şti cum să reacţionez, ce să-i vorbesc, cum să mă port în preajma ei. Cred că ne vor plictisi ori vor durea al dracului platitudinile pe care le vom schimba, când ar putea fi spuse sau făcute atâtea chestii.

marţi

Sunt uneori momente în care te simţi buricul lumii şi ştii că urmează să trăieşti lucruri măreţe. Am, acum, sentimentul acut că voi trece prin câteva încercări puternice şi intense. Aştept.

duminicã

Am visat-o iarăşi astă-noapte. Era atâta tristeţe între noi, încât ne vorbeam monosilabic, cu izbucniri pasionale, urmate imediat de regrete puternice pentru indiscreţie şi faţă de situaţia în care am ajuns. M-am trezit cu acelaşi sentiment dureros de pustietate totală. Îmi simt muşchii stomacului cum se strâng arici, într-o durere ascuţită. Sunt amorţit de valurile intense şi succesive de durere la gândul că nu vom mai avea nici un fel de viitor împreună; m-aş fi mulţumit cu absolut orice.

sâmbãtã

Resimt tot mai mult golul imens şi inutilitatea totală a trăirilor şi acţiunilor mele. Mă gândesc din ce în ce mai des la o utopie în care aş fi putut trăi fericit o viaţă de om cu ea. Am visat astă-noapte cum ţineam o oră de căcat în Hălăuceşti, într-o agitaţie de infern şi eram teribil de supărat de situaţie. Deodată, mi-am adus aminte că în pauză am s-o văd pe Alina şi am să mă simt grozav. În acel moment am simţit o senzaţie intensă de linişte şi bucurie anticipativă la gândul vederii ei; m-am trezit brusc, realizând că, oriunde voi preda în viitor, nu voi mai cunoaşte această bucurie şi, poate, voi uita că se poate simţi o astfel de trăire. Voi rămâne doar cu sentimentul că aş fi putut să mă simt atât de grozav la vederea unei fiinţe şi la gândul că ea ar trăi acelaşi lucru (îmi aduc aminte acum de o mărturisire târzie a ei, că oricât de nasol îi mergea într-o zi, la gândul că eram în şcoală şi urma să mă vadă, simţea o bucurie secretă). Mă omoară tâmpenia asta de melancolie şi stupizenia siropoasă şi inutilă a sentimentelor mele idioate! Wake up, brother!
De unde atâta durere? Vreau să uit de mine, de viaţă, de şerpii din stomac şi de demonii din mintea mea. Sunt doar un lăbar inutil şi un cretin patentat!

miercuri

Mă simt atât de plictisit şi de uitat de ceilalţi, încât sunt absolut încântat de situaţie. Asta e ideea mea de vacanţă! Mă uit la filme idioate, mă masturbez de câte ori am ocazia, vizionez meciurile Campionatului European de fotbal, citesc romane idioate şi, în general, pierd vremea cu mare plăcere.

Nu m-a căutat nimeni timp de trei zile; nu a avut nimeni nevoie de mine pentru trei zile întregi! Alina nu m-a căutat de cinci zile! Nu ştiu dacă e neapărat o treabă bună chestia asta. Până una alta, atâta vreme cât nu rămân singur cu gândurile mele, mă simt destul de liniştit, deşi puţin excitat de ce mi s-ar putea întâmpla.

luni

Astăzi mi-am reamintit cum se poate pierde o zi fără să pierzi vreun neuron din cauza efortului de a o plănui. Am reînvăţat să mă bucur de lucrurile mărunte, cum ar fi: o carte bună, dar care nu solicită, o labă reuşită, un film idiot şi siropos. În sfârşit, mă simt ca după o zi de vacanţă! Nici nu-mi vine să cred câte mărunţişuri am de făcut într-o zi de vacanţă! Micile tabieturi sunt cele care-mi vor salva mult - aşteptatul concediu. Singurul lucru de care trebuie să mă feresc sunt trăirile prea complicate, dar nu prea mai au de unde să apară şi astea. S-ar părea că regretele devin tot mai reduse ca intensitate.

duminicã

Îmi aduc aminte de mesajul ei disperat: "vreau să scap....". Am rămas impresionat de intensitatea spaimei ei, mai ales că, fără să vrea, dar sugestiv, a repetat de două ori pe "să scap" şi am făcut ce trebuia făcut: am mimat pe indignatul rănit în demnitatea de mascul îndrăgostit şi am îndeplinit ingrata meserie de gunoier, rupând toate legăturile. Acum aştept să văd dacă asta e ceea ce vrea cu adevărat. Nici măcar nu sunt convins că vreau să o mai văd, fiindcă nu am mai putea reproduce tensiunea aceea, emoţională, sexuală... şi ne-am plictisi unul de celălalt sau ne-am urî din cauza resentimentelor şi a frustrărilor. Cel mai mult îi regret fundul, că nu l-am atins, strâns, futut! Nu ştie să-l poarte, îl mişcă mult prea evident provocator şi sigură de el, dar e fabulos la vedere; deseori am fantazat să-l frământ, să-i ling bucile, să-l penetrez în forţă, să-l simt că respiră doar pentru mine. Nu-mi pot stăpâni regretele uriaşe când rememorez zâmbetul magnific şi liniştea de pe chipul ei când mă aflam în preajma ei. Vreau să învăţ să-mi iau la revedere de la ea, ca să pot să-mi continui viaţa măcar împăcat, căci liniştea s-a dus dracului cu mult timp în urmă, când am văzut-o zâmbindu-mi sincer, doar mie, prima oară. Am încercat s-o urăsc, să o dispreţuiesc, s-o ignor, dar nu merge. Trebuie, cu vremea, să încerc să o uit, însă îmi este teribil de greu. Dacă o futeam, poate că-mi venea mai uşor, dar mă simt atât de frustrat, încât nici cea mai vajnică labă sau cea mai tare beţie nu m-ar putea face să o uit.

sâmbãtã

Mă tem de o zi în care mi-ar fi atat de scârbă de mine încât ar trebui să-mi iau viaţa ca singură soluţie de a mă putea ignora. Am măsura celui mai înalt dispreţ pentru ceea ce sunt, pentru mentalitatea ce o am sau pentru ce reprezint. Este o realitate urâtă faptul că nu mă pot suporta, că nu pot rămane singur cu gândurile mele. În trecut, am întocmit bilanţuri ale existenţei mele, dar rezultatele au fost dezastruoase. Aceasta este cea mai mare dorinţă a mea: să fiu împăcat, într-un final, cu mine însumi.

joi

Cât de uşor se sting marile pasiuni! M-am întalnit azi cu Alina şi m-a copleşit absurdul situaţiei. Eu, amărâtul, care trăiam neverosimil de intens pâna mai ieri mari sentimente amoroase, azi mă străduiam să nu mă plictisesc vizibil. Suferinţa o înfrumuseţa extraordinar în trecut, iar liniştea interioară şi o mulţumire de sine, afişate astăzi, supărătoare prin mediocritate, mă iritau grozav. O urâţesc grozav siguranţa de sine şi de ceilalţi. Tare căcăcioasă e inconstanţa în amor. M-am simţit ca un puţoi aprins după o femeie fatală şi inabordabilă şi ea nu m-a tratat altfel. Nu merit un astfel de tratament. Proastă femeie, proastă femeie de mă desconsideră în halul ăsta!

luni

Am sentimentul acut al unei pierderi ireparabile. Azi s-a desprins o parte din mine, dureros şi irevocabil. Durerea mă lovea în puseuri fizice tot mai acute. Se vedea pe chipul ei că trecea printr-o stare similară. Mi-a zis: "Ce rău mă simt". Atât. Şi a plecat. A plecat. Am pierdut ceva de valoare astăzi. Tot ce am în jur acum pare insignifiant comparativ cu ea. Este o fiinţă frumoasă şi ştie să sufere, dar poate nu merita să treacă prin acestea. Eu îmi merit toate mizeriile prin care trec, fiindcă sunt josnic şi dispreţuibil. Pentru ceea ce gandesc şi ce sunt, nu am dreptul la nimic frumos în viaţă, ci numai la eşecuri şi murdării.

duminicã

Nu pot da un sens vieţii mele. Am obosit. Sunt extenuat căutand un motiv de a trăi, de a mă bucura. Am pierdut până şi plăcerea somnului. Trăiesc şi mă mişc complet epuizat, animat doar de o cumplită ură pe mine, pe viaţă şi pe tot ce-mi aduce aminte de ea. Sunt un căcăcios ratat!