duminică, 17 ianuarie 2016

poveste de marinar


(acesta este un experiment
literar
care își află originile în istorie
muzică
cinematografie
și în neputința mea
de a mai scrie vreun rând
de mai bine de 9 luni)

„    -     ce-i cu cicatricea
de pe brațul stâng?
-        fu întrebat bătrânul marinar
știrb
ce-şi bea liniştit berea
în crâşma veche din port
      - e un tatuaj vechi
vasul u.s.s. indianapolis -
din al doilea război
am încercat fără succes
să-l scot demult
-        ai fost pe indianapolis?
-        da.
submarinele japoneze au tras
2 torpile în noi
care au scufundat vasul
în 12 minute

ne întorceam de pe insula tinian
tocmai dusesem bomba
de la hiroshima
1100 marinari s-au aruncat atunci
în apă.

nu am văzut primul rechin
decât după o jumătate de oră
un rechin tigru
de 4 m
știi cum îți dai seama de mărimea
unui rechin în apă?
te uiți la aripa dorsală
dar noi nu știam atunci

misiunea noastră era atât de secretă
încât nu a fost trimis un niciun SOS
și nu ne-au declarat dispăruți
pentru o săptămână

la prima lumină a zilei
rechinii au venit în recunoaștere.
ne-am adunat în grupuri compacte
stăteam ca la poze în calendarele
de război -
și când se apropia vreun rechin
începeam să țipăm și să agităm violent
apa rece a oceanului

uneori, rechinul pleca
…alteori nu pleca
uneori, rechinul se uita fix
în ochii tăi
cu privirea lui neagră
ca de păpușă fără viață

când se apropie și mușcă
ochii ăia morți
se rostogolesc și se fac albi
apoi auzi țipătul ascuțit
de agonie
și valurile se înroșesc
și ei tot vin…
şi vin...
și te sfâșie în bucăți

până a doua zi
pierdusem aproape 100 de oameni
nu știu câți rechini erau
poate o mie
nu știu câți oameni au murit
în medie 6 pe oră

joi dimineața am dat
peste un prieten de-al meu
din cleveland
jucător de baseball
credeam că doarme
m-am apropiat să-l trezesc
se legăna ca un humpty-dumpty
în apă
ei bine, fusese mâncat de rechini
de la mijloc în jos

în a cincea zi, la amiază
un avion mic, care își făcea patrula
obişnuită
a trecut deasupra
și ne-a văzut în apă
înconjurați de rechini
și peste 3 ore
un avion militar uriaș
a venit să ne culeagă
unul câte unul


știi
atunci mi-a fost cel mai frică
așteptându-mi rândul
să fiu salvat
niciodată nu am mai pus
o vestă de salvare pe mine

așa că
1100 de oameni s-au aruncat în apă
şi 317 marinari au scăpat
rechinii i-au luat pe restul
atunci
pe 29 iunie 1945

oricum,
ne-am îndeplinit misiunea:
am dus bomba – rânji amar
marinarul știrb

-        în timp ce ne ridicau
îngroziţi
am început să cântăm din toate puterile
pentru a alunga rechinii:

”- arată-mi drumul spre casă
sunt obosit și vreau să dorm.
am băut ceva
acum vreo o oră
și mi s-a urcat direct la cap. -
pe oriunde aș hoinări
pe pământ, mare sau cer
întotdeauna mă vei auzi cântând:
arată-mi drumul spre casă
arată-mi drumul spre casă
arată-mi drumul spre casă”

sursele: - U.S.S. Indianapolis (CA-35) – Wikipedia
-        cântecul ”Show me the way to go home” – Emerson, Lake & Palmer
-        filmul ”Jaws” (1975)