marți, 2 septembrie 2014

doza de uitare


îmi caut tot mai mult
refugiul în somn
în ultima vreme

îmi dirijez visele
cu o voinţă uriaşă
le construiesc cu migală
uneori pe jumătate conştient
şi, pofticios, le trăiesc intens
pentru a-mi primi
doza zilnică de uitare
atât de necesară
supravieţuirii

trezit inoportun mai devreme
de zgomotele inevitabile
ale vieţii
mă uit cu indiferenţă
la cele câteva obiecte
aruncate dezordonat pe o pătură roşie
de pe pat
care-mi reamintesc
parcă de o altă existenţă

un pachet descompletat
de cărţi de joc
stă lângă o oglindă mică
întoarsă cu faţa în jos
şi o sticlă goală de bere

o brichetă
Cricket
şi o scrumieră
plină ochi de mucuri
sunt aşezate peste un volum
de poezii
larg deschis
al unui scriitor necunoscut al oraşului
tipărit, în mod admirabil
pe hârtie reciclată

obosit deja
de atâta trăire
ascult o uşă deschizându-se
undeva
o alarmă de ceas
deşteptător
nu se mai opreşte
şi încep să tânjesc
tot mai iritat
după următoarea doză
atât de necesară
de uitare

vineri, 29 august 2014

întâlnire


te-am zărit odată
nu demult
pe când mă îndreptam
leneş
spre casă

mergeai pe partea cealaltă
a străzii
închisă în gândurile tale
atentă doar pe unde păşeai
cu mersu-ţi atât de caracteristic

mi s-a făcut dor de tine
şi am vrut să te strig -
erai atât de aproape!

însă
te aflai pe partea cealaltă
a străzii
cu rânduri după rânduri
de maşini
ce ne despărţeau -
un semafor
la câţiva paşi de mine
arăta un roşu
parcă mai violent decât de obicei
iar noi mergeam
în direcţii opuse

m-a pufnit râsul
în timp ce-mi treceau prin cap
gândurile acestea -
te-am lăsat să te îndepărtezi
şi am plecat mai departe
leneş
spre casă

joi, 14 august 2014

nerăbdare


undeva
înspre dimineaţă
când disperarea îmi invadează
năpraznic
conştiinţa
lăsându-mă dezarticulat
încep, împotriva voinţei mele
să dau târcoale
morţii

mâinile încep să-mi tremure
ca unui drogat
îmi pierd controlul
asupra corpului
şi fumez în neştire
îngrozit
în aşteptare...

în timp ce mă uit
cum întreg universul
se prăbuşeşte violent
în jurul meu
cu o furie şi o viteză
năucitoare
o stare febrilă
de nerăbdare
creşte tot mai mare
şi mai mare
în mine
mă înghite
până devin una
cu sfârşitul

sunt un spectator
de lumi prăbuşite –
ale mele –
cărora continui să le supravieţuiesc
cu îndărătnicie
în fiecare dimineaţă

joi, 7 august 2014

tăcere


în unele după-amiezi
când sunt copleşit
de o dorinţă aproape viscerală
să tac
umbra mea devine
mult mai coerentă
decât mine

atunci
sunt nevoit
să mă retrag
în străfundurile
fiinţei mele
cât mai adânc
în singurătate
pentru a nu face 
prea multă risipă
inutilă
de cuvinte

aşa că
în acele zile
cedez bucuros
şi îmi las umbra
să mă reprezinte
în lume

luni, 28 iulie 2014

întoarcere


deodată
aerul din cameră
a încremenit
în jurul nostru.

lumea s-a oprit din trăit
timp de câteva secunde
interminabile
fără preaviz

doar noi mai existam -
observam timpul
undeva din afara lui
îl măsuram
cântăream
îl pipăiam cu dorinţă
îl blestemam cu gândurile

cumplită povară aceste secunde fără timp!

la fel de brusc
timpul
ne-a cuprins înapoi
în curgerea lui
năvalnică –
iar noi
uimiţi
dar bucuroşi de generozitatea sa
am început cu poftă
să-l trăim.

vineri, 25 iulie 2014

senzaţie


uneori
mi se strânge inima
atât de tare
în piept
încât nu mai pot
respira

atunci îmi vine să smulg
pielea
de pe mine
să ajungă aerul
mai uşor
în suflet

miercuri, 25 iunie 2014

instantaneu urban


pierduți într-un vârtej de lumini
clădiri imense de oțel și sticlă
și între șuvoaie nesfârșite de mașini
ale marelui oraș
cei doi stăteau nemișcați
pe o bancă
unul lângă celălalt
copleșiți

ea își așeză capul pe umărul lui
și rosti pierit:
‘aș vrea să pot dormi’

”spune-mi
o să ies vreodată din asta?”

”nu –
o să devină mai ușor de suportat
doar atât”

joi, 27 martie 2014

epitaf pentru adolescenţă



aveam atâta furie în mine
la 18 ani
încât nu ştiam ce să mai fac cu ea

încă nu învăţasem că pot să-mi beau furia
că pot să o înec în droguri şi poezie

singurele excese pe care le consumam atunci
erau cărţile şi multe somnifere
pe care le cumpăram cu regularitate
de la o farmacistă dubioasă
minţind că sunt pentru mama mea schizofrenică

într-o zi, sătul de atâta furie
şi dispreţ pe mine
am înghiţit două flacoane de diazepam
mi-am tăiat venele
şi am adormit

am stat 3 zile în comă
parcă nehotărât dacă să mă duc
dincolo –
după-aceea am stat 2 săptămâni 
la spitalul de nebuni
o perioadă legat de pat
apoi îndopat cu alte somnifere şi calmante puternice.

dormeam atât de mult în timpul zilei
şi nu mă lăsau să citesc nimic
aşa că nopţile stăteam treaz
şi vorbeam mult cu un coşar bătrân
internat pentru alcoolism
care uneori mă ruga să-i frec spatele cu spirt
pe care-l cerşea într-o căniţă
de la asistenta de noapte
şi-mi povestea despre hornurile din oraş –

într-o noapte, din senin
a scos şomoiagul lui de coşar
de sub pat
şi mi-a dăruit un pai din el
„o să-ţi poarte noroc
doar ai oleacă de răbdare” -

îmi aduc aminte bine nopţile acelea
de vară
când mă plimbam fără rost
şi fumam ţigări winchester la bucată
luate pe datorie de la chioşcul
din capătul aleii părculeţului
de la spitalul de nebuni

sâmbătă, 22 martie 2014

ea


mi se-ntâmplă câteodată
să visez o poezie

nu păţesc asta chiar în vis
ci mai degrabă în starea aceea de veghe
dintre somn şi trezie
când nu poţi să te hotărăşti
dacă vrei să te trezeşti 
pentru o nouă zi

azi-dimineaţă am visat iarăşi o poezie
despre ea
chiar ăsta era şi titlul pe care i-l dădusem
în vis:
”ea”

ţin minte că am trăit şi un sentiment
de mândrie –
versurile îmi veneau aşa de natural
unul după altul
şi se completau ideal

mai târziu
după ce m-am trezit
am decis, în timp ce fumam o ţigară
privind alene doi guguştiuci certându-se
în copacul din faţă
să nu transcriu poemul din vis –

cred că am devenit prea leneş în ultima vreme
şi m-am săturat
să mai scriu
poezii prea-pline de ură
frustrare
neputinţă
şi dragoste
despre 
”ea”

miercuri, 5 februarie 2014

urbancolia

                                                         poem recenzie

mi-a luat o după-amiază întreagă
o bucată bună din seară
4 cafele şi aproape un pachet de camel galben
să dau gata urbancolia
lui dan sociu

intoxicat de cofeină şi nicotină
am luptat câteva ore bune
cu această lungă diaree existenţială
de vreo 200 de pagini
despre dragoste, singurătate şi delir

pe la începutul serii
pe când mă apropiam încet
de finalul romanului
mi s-a aplecat de la prea multă cafea

şi a trebuit să cobor la cramă
de unde m-am aprovizionat
cu trei sticle de vin
pentru a face faţă restului de lectură
şi ce mai rămăsese din zi

dar e prima carte adevărată
pe care am citit-o
în ultimii şase ani
lucru care nu mă lasă deloc indiferent

joi, 23 ianuarie 2014

poem de ceartă


de când am început să scriu poezie
mă ceartă într-una lumea 
că scriu prea urât despre ea
şi, adesea, mă întreb, nedumerit
despre ce altceva ar trebui să scriu?

mă ceartă iubita mea
îmi dă un ultimatum să nu mai scriu
şi apoi mă părăseşte

mă ceartă şefa mea
care îmi dă şi ea un ultimatum
altfel îmi voi pierde slujba

mă ceartă şi o prietenă bună
fiindcă scriu despre moarte, pulă şi pizdă
şi nu înţeleg cum ar trebui să scriu
dacă exact despre asta e vorba

mă mai ceartă o fostă iubită
că am scris despre ea
apoi începe să plângă
şi îmi povesteşte despre cât de nenorocită
îi este viaţa
dar îmi interzice să scriu despre asta

mă ceartă şi maică-mea
supărată, fiindcă scriu despre sex şi droguri
şi mă sfătuieşte să vorbesc despre natură
şi alte lucruri frumoase

mă ceartă oameni pe care nu-i cunosc
mă caută şi-mi trimit mesaje pline de ură
şi mă ameninţă cu dumnezeu şi ruşinea creştină

de când am început să scriu poezie
am învăţat să-i ascult cu mare atenţie
pe cei care mă tot ceartă
şi apoi să le scriu în continuare
despre curve, nebunie
şi inutilitate