Scrisul e o luptă continuă cu pagina albă și cu îndoielile scriitorului față de ceea ce scrie. De fiecare dată e la fel. Cel puțin pentru mine. Lucrurile stau diferit pentru fiecare scriitor. Balzac, de pildă, scria pe bandă rulantă, câteva zeci de romane anual și le publica, în foileton, în revistele vremii, câștigându-și existența astfel. Dostoievski scria extrem de greu, fiind un perfecționist aproape maniacal, de aceea a și scris puțin. Alexandre Dumas a dus conceptul de scriitor la un cu totul alt nivel: angaja alți scriitori, minori, le prezenta ideea romanului, aceștia îl scriau și, la final, făcea corecturile în stil propriu și publica textul cu numele său....mi se pare că el a inventat termenul de ”ghostwriter”. Am fost și eu angajat, cu salariu, ca ghostwriter, cu ceva timp în urmă, însă am eșuat lamentabil și mi-am dat demisia după o lună și jumătate. Acum, stau de jumătate de oră în fața paginii deschise de jurnal pe azi, gâtuit de gândul parșiv dacă ceea ce scriu aici, zi de zi, are rost.
Azi am vândut două tablouri, unul la cineva din oraș, client mai vechi, altul trimis la Râmnicu-Vâlcea. Tablou abstract, de format mare, peste 1 metru lungime...m-am chinuit aproape o oră cu ambalatul lui, ca să nu fie probleme la transport. De aceea prefer cărțile, sunt ușor de împachetat și dus la poștă sau curier. Îmi vine greu, ca anticar, să fac toată munca de unul singur: achiziții, fotografiat, făcut descrierea produsului, postat pe website, Facebook, pe Okazii, pe OLX, preluat comenzile, vorbit cu clientul, scos produsul de la vânzare de pe website, Facebook, Okazii, OLX, ambalat, mers la poștă sau curier pentru livrare, mers apoi iarăși la poștă sau curier, pentru a prelua banii. Dacă mai dau și de un tablou ca cel de azi, la care numai ambalatul îmi ia o oră, mi-a făcut ziua. Trebuie să fac niște schimbări curând, ori un partener anticar ori să angajez pe cineva. Dar mă plâng prea mult pentru cineva care muncește în domeniul care-l pasionează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu