jurnalul unui poet incapabil de a mai scrie poezie (XII)

Luni e ziua mea cea mai aglomerată, de obicei, când lumea vrea să rezolve toate problemele universului și telefonul meu începe să sune parcă mai enervant decât în alte zile. De aceea, prefer să mă ascund în casă, tot mai lipsit de chef de productivitate la cote înalte, în ultimii ani. Azi am băut multă cafea și am fumat excesiv, ascultând postul meu favorit, Classic FM. Am reușit să fiu productiv totuși și m-am ocupat de două manuscrise, cumpărate anul trecut de la un colecționar din București, de la care am luat un lot de aproximativ 30 de manuscrise, scrisori și cărți poștale, care m-au costat foarte mult atunci. Dar mi-au trecut prin mână niște manuscrise excepționale: Tudor Arghezi, Hortensia Papadat Bengescu, Constantin Noica, Mihail Sebastian, Ion Minulescu, Eugen Lovinescu, Ion Pillat, Simion Mehedinți, Ilarie Voronca, Elvira Popescu etc.

Colecționarul, ca și caracter, e un personaj foarte pitoresc, am văzut asta la mai toți colecționarii de la care fac achiziții pentru anticariat, cred că viciul ăsta te alterează iremediabil și te face o figură pentru ceilalți. E un viciu costisitor și, uneori, plin de meschinărie și trăsături negative de caracter, devii suspicios, invidios, lacom. Partea bună e că această pasiune te bagă într-o grămadă de situații inedite și te învață, în permanență, istorie, literatură, geografie....în permanență dai de ceva nou. Omul de la care am luat manuscrisele e un profesor universitar pensionat relativ recent, înca mai conduce doctorate în București, fost director pe la multe instituții în perioada comunistă, care a acumulat o colecție absolut impresionantă de-a lungul anilor. A dat de mine cumpărând online ceva din anticariatul meu la un moment dat și, de mai bine de 2 ani, merg periodic, de 3-4 ori pe an în București, mă întâlnesc și cu alți colecționari și trec și pe la el, de unde mai cumpăr ceva prime ediții, manuscrise, fotografii foarte vechi.....de pildă, tot în vara trecută, am reușit să iau de la el, odată cu manuscrisele, o fotografie din tinerețe, final de secol XIX, a ultimului țar Romanov al Rusiei, Nicolae al II-lea.

E un tip de modă veche, care ține la ceremonial, vizitele sunt întotdeauna aranjate cu 2-3 săptămâni înainte, iar când ajung la el, nu începem discuția cu afaceri, direct. Mai întâi, timp de aprox. o jumătate de oră, servim o cafea, alune și ciocolată și vorbim vrute și nevrute, doar politețuri, bârfe literare, nimic despre scopul vizitei mele. Are niște povești fantastice despre vechii anticari ai Bucureștiului și despre colecționari celebri din epocă. Apoi îmi arată, una câte una, pe îndelete și cu mândrie, piesele de care s-a hotărât să se despartă de această dată. Își iubește colecția cu pasiune și e vizibil faptul că se desparte foarte greu de ce îmi arată și e dureros de fiecare dată pentru el.....mi-a mărturisit, cu multă candoare, că pensionarea i-a afectat serios veniturile și nu poate renunța la stilul de viață cu care s-a obișnuit. Însă fiecare lucru pe care mi-l cedează, contra cost, evident, îl face să mai moară un pic, ca și cum ar tăia acea carte fizic, din corpul lui.

Apartamentul lui este imens și absolut ticsit de cărți peste cărți, rafturi înalte sau pur și simplu teancuri ticsite periculos, peste care mai doarme, uneori, motanul lui bătrân în timpul vizitelor mele, iar pereții sunt acoperiți de tablouri, picturi vechi, una lângă alta. Negocierile sunt întotdeauna foarte dure și intense, fiindcă știe foarte bine ce are în colecție și care e valoarea lor de piață. S-a întâmplat de mai multe ori să nu ne înțelegem la preț și să pierd niște cărți sau manuscrise la care mă gândesc și acum cu o nostalgie dureroasă. Întâlnirile cu el durează întotdeauna mult, am stat și patru ore acolo, am impresia că mă place, oarecum, și nu a dat niciodată semne că trebuie să plec...ies întotdeauna din apartamentul lui epuizat mental, dar fericit când reușesc să prind ceva de mare calitate. Stau și mă întreb acum dacă meseria de anticar pe care o practic de atâția ani, care s-a născut dintr-o pasiune de colecționar, așa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, m-a făcut și pe mine mai ciudat în ochii celorlalți.