Zi plănuită a fi lungă astăzi. Mi-am propus să încep munca în forță în a doua zi a anului. Am o traducere scadentă sâmbătă și am încercat să mă motivez s-o lucrez de dinainte de Crăciun....e treabă de 7-8 ore. Așa că, în spirit de eficiență maximă, m-am trezit la 12.30 după-amiază, m-am mocăit vreo oră la cafea, apoi încă jumătate de oră la o omletă. Fără motive să mai amân treaba, am mai stat pe Facebook vreo 2 ore, cu pauze de țigară, evident.
În sfârșit, pe la 4 m-am apucat de treabă, ca să fiu întrerupt, o oră mai târziu, de vizita popei de Bobotează. E un tip tânăr, un pic cam plin de sine, am aflat, întâmplător și cu stupoare, că îl cheamă Ignat, ceea ce se potrivește mănușă cu reputația meseriei lui....dar sunt răutăcios. Ca în fiecare an, când vine, știind de îndeletnicirile mele de anticar, mă roagă și acum să-i arăt ceva deosebit, de natură religioasă. Azi i-am arătat un ”Octoih Mare” din 1902, ce conține slujba de Înviere și pentru alte sărbători creștine mari. Ca de obicei, s-a uitat cu mare interes la pagina de titlu, a citit cu glas tare un fragment aleatoriu din interior, mi-a tras un ghem de busuioc sfințit de cap, pentru care eram pregătit sufletește, mi-a strâns mâna, și-a luat șpaga și s-a cărat.
Am reușit azi să traduc doar 3 pagini, mâine sper s-o rezolv mai repede cu procrastinarea, inevitabila și dureroasa procrastinare, care mă ucide încetișor. Pe la 7.30 a venit pe la mine un fost elev de-al meu, colecționar de carte, timbre și bani vechi, stabilit în București. Mi-a adus 2 prime ediții de Bacovia pe care le comandasem online de la cel mai tare anticariat din țară, Anticariat Unu din București. Le-a ridicat el pentru mine, l-am rugat să le verifice condiția, căci am mai pățit cu cei de la Unu care, din indolență, uneori postează poze vechi pentru ce noutăți le intră în magazin...le-am răsfoit cu mare plăcere bibliofilă, deși le-am mai avut de multe ori pe mână. După câteva păhărele de whisky luate împreună cu el, am rămas singur și am venit la calculator, să-mi fac datoria față de jurnalul ăsta și față de ce urmă de scriitor a mai rămas în mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu