Azi m-am ambiționat și n-am făcut nimic. Și am făcut asta cu atâta satisfacție. M-am trezit destul de devreme, pe la 10.30, mi-am consumat pe îndelete ritualul de cafea și 3 țigări și, apoi, am lâncezit ore bune apoi, citind sau frecând facebook-ul semi-psihotic. De fapt, am făcut mai mult decât nimic, pentru ca absolut nimic să nu amențințe planul meu perfect de lâncezeală existențială generalizată, decis pentru decada patruzeci a existenței mele....am încheiat definitiv o colaborare de anul trecut, care, după mai bine de două luni de pauză, trebuia să reînceapă. Deși nu am muncit foarte mult în viață, comparativ cu media celor de vârsta mea, m-am săturat de a mai lucra pentru altcineva....ca să fiu onest, chiar și pentru mine. Dar nu voi renunța la mine, să lucrez pentru mine însumi, adică pentru anticariat, fiindcă m-am descoperit a fi un șef destul de bun, tolerabil și deschis la o abordare inedită a conceptului de ”muncă”: îmi acord numeroase pauze și concedii plătite, dacă nu am chef într-o zi să muncesc, îmi acord ziua aceea liberă, foarte rar mă cert că nu sunt pe cât de productiv aș putea fi. Lucrez cam trei ore pe zi în medie, rareori mai mult, deseori mult mai puțin...e un aranjament care funcționează bine până acum, iar, financiar, această abordare care, la prima vedere, pare neortodoxă, funcționează satisfăcător pentru mine.
Astăzi am fost și mai generos cu mine: am dormit trei ore la amiază, apoi m-am uitat, cu interes profesional, la un documentar despre un anticar din Anglia, Drew Pritchard, care e urmărit de un echipaj de filmare Discovery cum își face treaba. În esență, face cam ce fac și eu, dar la un nivel superior.....are multă energie și ambiție. Nu se ocupă de cărți, ci de artă decorativă, mobilă, sculpturi, tablouri, are un depozit imens și un magazin de antichități, cu șase angajați... un evaluator, doi vânzători, un manipulator, un restaurator pe mobilă și unul pe metal. Cu un camion mare și însoțit de un manipulator-șofer foarte simpatic, pe nume Tee, bate toată Marae Britanie, pe la târguri, alți anticari, fabrici și clădiri vechi, conace de țară sau oameni care dau de site-ul lui și îl invită să facă achiziții. Șoferul lui face cele mai nepotrivite glume, atât de proaste uneori încât până și anticarul nu se poate abține să nu râdă, dar e evidentă prietenia legată între cei doi. Emisiunea se numește ”Salvage Hunters”, o urmăresc aproape în fiecare seară, mă relaxează teribil și am băgat-o în fișa postului meu de anticar leneș.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu