vineri, 16 august 2013
poem de dragoste şi ură
mi s-a făcut un dor cumplit de tine
şi trebuie să-ţi vorbesc despre asta, iubito
ca să îl alung odată din minte
dorul de tine e o boală incurabilă
care îmi macină amarnic gândurile
mai ales atunci când stau întins
în fotoliul meu de pe balcon, seara
şi înjur de sfinţi fără motiv
doar fiindcă pot -
când îmi beau cafeaua de dimineaţă
şi fumez cele trei ţigări
care o acompaniază de fiecare dată -
când lenevesc filosofic
şi, apoi, accept slujbe istovitoare
la sute de kilometri de casă -
sau călătoresc în munţi îndepărtaţi
doar ca să fiu cât mai departe de tine
în ultima vreme, iubito
dorul ăsta nemernic s-a înrăutăţit
încât am început să te caut
plin de emoţie
în poeme mai vechi
şi în amintiri
nu reuşesc însă aproape niciodată
să găsesc în ele
intensitatea cathartică a tuturor trăirilor
de dragoste
şi ură
pasiune
şi indiferenţă
bunătate
şi cruzime
sex
şi violenţă
pe care le-am trăit cu tine, iubito
ceea ce mă umple de nerăbdare
şi disperare
de aceea, m-am gândit să pun
acest dor care mă chinuie atât
într-un poem pentru tine, iubito
în care, însă, cred că ne pândeşte
pe amândoi
moartea
vineri, 2 august 2013
despre nevroză, suferinţă şi pretenţii la absolut
nu pot să nu observ
că, de la o vreme
nevrozele au acaparat
şi au viciat totul
în jurul meu
vorbeam ieri cu cineva
despre faptul că viaţa e îngrozitoare
şi mi-a replicat la întrebarea mea
dacă se gândeşte deja la sinucidere
că nu are nevoie
fiindcă e deja mort
problema cu suferinţele existenţiale
e că trebuie consumate ori în singurătate
cu multă luciditate
ori în scris -
aici e fiecare pe cont propriu!
suferinţele existenţiale
declarate verbal
în public
au un patetism înfiorător în ele
strident
ce irită groaznic pe oricine
mă gândesc acum
că probabil inspir aceleaşi sentimente uneori...
aşa şi interlocutorul meu
deja simţindu-se superior prin suferinţa sa
a devenit deodată insuportabil
şi a început ieri dimineaţă
să emită pretenţii la absolut
joi, 18 iulie 2013
poemă obosită de dragoste
de când ai plecat de la mine, iubito
pot să fac tot ceea ce vreau
vineri seară am avut o întâlnire amoroasă
cu o fostă iubită
pe care nu am mai văzut-o de 10 ani
când a decis să ne despărţim
plină de resentimente
m-a invitat la cină
în garsoniera ei din rahova
aşa că am cumpărat o sticlă de vin
şi câteva beri – fiindcă ştiam că nu o să aibă
nimic de băut în casă
şi un buchet de trandafiri
de diferite culori
de la o ţigancă de jos
mai întâi, iubito
m-a certat că i-am dat florile
cu buchetul în jos
şi că i le-am luat învelite în celofan
apoi, mi-a vorbit ore în şir despre ultima ei relaţie
care a durat exact 10 ani
chiar din momentul în care m-a părăsit
isuse cristoase, cât a mai vorbit
iubita mea de acum 10 ani!
nu s-a oprit din vorbit
nici măcar în timp ce-mi mâncam friptura
deşi i-am cerut să se oprească din povestit
încât, refugiat în baie de câteva ori
ca să-mi mai trag sufletul
am căutat cu privirea un instrument
demn de o sinucidere rapidă
în jur de două noaptea
după aproximativ 6 ore de ascultat
miriade întâmplări urâte ale relaţiei ei defuncte -
în condiţiile în care eu nu te-am menţionat
decât o singură dată, iubito
la finalul unei fraze -
am ajuns la capătul puterilor
când am terminat şi toată băutura
pe care o adusesem
împreună cu răbdarea mea
m-am ridicat brusc şi i-am spus:
„gata
nu mai pot!”
la plecare, am întrebat-o
dacă pot să o sun în cazul în care
nu găsesc un taxi jos
răspunsul ei sec şi nervos: „nu!”
mi-a adus aminte de tine, iubito
când mă urai cu toată fiinţa ta
şi m-ai fi lăsat să mor într-un şanţ,
ca pe un câine
fără să ai un regret
apoi, a doua zi, mă iubeai atât de intens
încât, întotdeauna uitam toate mizeriile
dintre noi
aseară, iubita mea de acum 10 ani
m-a căutat din nou
să-mi ureze noapte bună
însă eram mult prea beat ca să-i pot răspunde
să se ducă să vorbească în pizda mă-sii!
luni, 1 iulie 2013
pierderi
m-am trezit astăzi în cartierul militari
în apartamentul unei curve de 50 lei
numele ei este ana
am găsit-o în câteva poze
de la secţiunea „curve de 50 de lei”
de pe www.anunţul.ro
în apartamentul de la parter
al acestei curve îmbătrânite înainte de vreme
toropit de căldura verii bucureştene
am trăit o după-amiază halucinantă
imediat cum m-am dezbrăcat
am fost atacat de câinele curvei –
un caniş alb şi foarte agil
care mi-a muşcat un deget de la picior
şi tot sărea pe mine a joacă
până când, enervat
l-am luat pe sus
şi l-am închis în bucătărie
am pierdut prima erecţie în această după-amiază
în timp ce curva mă sugea într-o doară
plictisită la culme
am pierdut a doua erecţie
când a sunat telefonul curvei
şi ea a negociat următoarea partidă de sex
în timp ce eu mă munceam deasupra ei
am pierdut şi cea de-a treia erecţie
pe când ascultam câinele
plângând şi zgâriind uşa alături
iar eu, iritat la culme de atâtea întreruperi
am întors curva cu spatele
desfăcându-i bucile ca s-o penetrez
am contemplat două urme groase de căcat
probabil de la o întâlnire anală anterioară
de la care nu s-a mai obosit să se spele
m-am uitat trist la fundul ei în formă de măr
apoi la penisul meu descurajat
după care m-am lăsat păgubaş.
mi-am tras hainele pe mine
şi, fără nicio vorbă, în timp ce curva îşi cerea scuze
am ieşit încet din apartamentul toropit
de căldura verii bucureştene
la ieşirea din blocul curvei
mă aşteptau doi bărbaţi
solizi şi foarte tatuaţi
care m-au verificat sever din priviri
şi m-au escortat îndeaproape
până la intrarea în metrou
chiar şi acum,
în timp ce scriu aceste rânduri,
mă gândesc, încercat de un regret
că nu i-am lăsat un bacşis curvei mele murdare la fund
drept mulţumire pentru că mi-a oferit materialul
pentru acest poem
vineri, 14 iunie 2013
dumnezeu e ateu
azi-dimineaţă m-am trezit mai devreme
ca să-l caut pe dumnezeu
cu toate că nu am reuşit niciodată să dau de el
până acum
dumnezeu e şi al meu
mi-am spus încrezător în gând
şi, animat de un dor profund religios,
am început să scotocesc febril prin casă după el
m-am uitat mai întâi sub pat
dar acolo n-am găsit decât mult praf
câteva şosete murdare
şi sticle goale de vin
m-am dat apoi jos din pat
ca să investighez mai departe după dumnezeu
şi, în căutarea mea, am răsturnat
câteva sticle goale de bere –
am crezut că poate e în ele
aşa că am ridicat una în dreptul ochilor
dar nu am văzut acolo decât straturi groase
de chiştoace şi scrum de ţigară
dumnezeu e şi al meu
mi-am repetat, uşor dezamăgit
şi am deschis calculatorul
cu gândul că poate dumnezeu e online la ora asta
într-un final, l-am găsit cu greu pe dumnezeu
în timp ce fumam o ţigară
şi, neştiind unde să mă mai uit după el
îl căutam în zadar prin postările prietenilor mei
de pe facebook –
era într-o baladă rock, la radio
care striga la nesfârşit, cu tristeţe:
duuuumneeeeezzeeeu e ateeeeeeuuu!
duuuumneeeeezzeeeu e ateeeeeeuuu!
duuuumneeeeezzeeeu e ateeeeeeuuu!
luni, 20 mai 2013
poem despre un cal şi o căruţă
un prieten m-a rugat cu mai mult timp în urmă
să scriu o poezie care să aibă un cal şi o căruţă în ea
pentru fiica lui de doi ani
care e înnebunită după cai
luni de zile m-am tot codit să scriu acest poem
fiindcă nu am putut niciodată să compun la comandă
şi, mărturisesc cu toată ruşinea, că habar nu am să scriu
o poezie despre un cal şi o căruţă
dar, astăzi, fiica lui m-a luat la pupat de mai multe ori
cu toată prietenia pe care ţi-o poate oferi
un copil de doi ani
aşa că mi-am strâns tot curajul de poet postmodern
şi am decis să scriu acest poem
deşi, în continuare, nu am nicio idee
în plin secol XXI ultra-tehnologizat
despre cum trebuie să arate
o poezie cu un cal şi o căruţă în ea
miercuri, 8 mai 2013
scurtă istorie despre un rege fără coroană
în acestă seară a avut loc un eveniment politic
de o importanţă absolut mondială
în curtea unei cârciumi jegoase
denumită, ironic, ”Café Bar” –
(deoarece nu servesc deloc cafea) -
dintr-un cartier mărginaş al bătrânului meu oraş
acolo, un bătrânel înalt şi uscăţiv
s-a îmbătat crunt şi s-a încoronat
cu de la sine putere
rege unic
dar fără coroană
al acestei terase murdare –
lucru care, în mod evident
nu putea rămâne fără consecinţe
în desfăşurarea istorică ulterioară
în scurt timp, a urmat o lovitură violentă de stat
în urma căreia bătrânul rege fără coroană
a fost detronat
ca urmare a primei sale decizii regale
şi uşor jucăuşe
de a închide, spontan şi contra voinţei populare
porţile noii sale împărăţii
în faţa clienţilor terasei în cauză –
apoi, a fost alungat cu câţiva pumni în cap
acompaniaţi de numeroase picioare în fund
de către un barman, de asemenea, destul de beat
şi iritat de această nouă conducere monarhică
toate aceste evenimente politice
de o covârşitoare importanţă istorică pentru întregul mapamond
au avut loc în timp ce îmi beam liniştit
cea de-a doua bere neumarkt
la o masă din apropiere
şi înregistram febril cele petrecute
pe spatele unei hârtii oficiale de serviciu
pentru a nu se pierde nimic din proaspetele întâmplări
pentru posteritate
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
