sâmbătă, 27 noiembrie 2004

sâmbãtã

Un wekeend acasă, la Bacău. Linişte, simpatie, mâncare excelentă. Am mâncat atât de mult, încât, ocupat cu digestia, am uitat să mai întreţin gânduri existenţiale.

vineri, 26 noiembrie 2004

vineri

M-am întâlnit cu Alina în Iaşi săptămanile trecute, de mai multe ori. Doar pentru câteva momente, am simţit-o aproape de mine cu adevărat, deşi am petrecut destul de mult timp împreună. Nu o cred capabilă de mai mult. Încep să cred că aşa este tot timpul, chiar şi în căsnicie şi, atunci, soţul ei este de compătimit. Este ea prea superficială şi nu poate să se concentreze mai mult pentru a vorbi sincer? După aceea, m-am resimţit psihic din cauza efortului incredibil de a o face să vorbească despre sine cu sinceritate şi, pentru câteva minute, a fost mişcată sufleteşte. Însă, foarte repede, a redevenit fiinţa distantă şi preocupată să fie drăgălaşă şi sociabilă, aprobându-mă în tot ce ziceam, manifestând un interes aproape suspect faţă de platitudinile pe care le scoteam. Cât de spiritual poţi fi într-o singură zi cu cineva? E obositor, teribil de obositor să o văd, dar nu mă pot abţine să nu-mi fie dor de ea zi de zi.

duminică, 19 septembrie 2004

duminicã

Habar n-am ce să scriu aici. Am vreo 10 min. de pierdut si m-am săturat de împuşcat prepeliţe nevinovate pe computer. Ha, buu, ha, ghii bu si gugu lugu di biba...... Oricând pot să emit idei profunde, cum e cea anterioară şi fără nici un efort vizibil. Doar timp îmi trebuie, că de partea creativă nu m-aş teme.

vineri, 17 septembrie 2004

vineri

Aştept, nerăbdător, un semn de la ea. Am pus la punct o strategie pentru a o cuceri. Voi juca rolul idiot al prietenului fidel, atent si răbdător. Cred că prostia asta o să meargă. Damele sunt atât de proaste ca să pice la pat la asemenea valoroase manifestări subtile de inteligenţă masculină. Rămâne doar să fac primii paşi cum trebuie.

duminică, 5 septembrie 2004

duminicã

Durere sterilă, multă şi intensă. Cred că îmi era dor să trăiesc ceva, orice... De fiecare dată când o aud pe Alina, sau o văd, stomacul mi se întoarce pe dos, am o senzaţie iminentă de vomă şi rămân cu un car de regrete. Trăiesc dureri aproape fizice după ce îi aud glasul; sunt multe lucruri de zis între noi, sunt atâtea situaţii pe care le-aş trata altfel

joi, 5 august 2004

joi

Am înregistrat aseară o mică victorie, cu urmări concrete pe următorul an de zile: voi preda la un liceu de oraş, în Iaşi. Sper, însă, să pot obţine postul de la Universitate, care are o miză uriaşă pentru viitorul meu. Sper.

vineri, 30 iulie 2004

vineri

Plictiseală pură. Citesc romane idioate, mi-o frec cam odată la două zile, mă uit la tv. de sparg şi mă melancolizez aiurea. Babacii sunt oripilaţi de lipsa mea de activitate şi, în fiece zi, mă irită cu tot soiul de comisioane idioate. Am visat astă noapte liceul din Hălăuceşti; era dimineaţă, pe o vreme urâtă, cu ceaţă şi burniţă, iar eu eram entuziasmat de excitaţia pe care o simţeam la gândul că urma să o văd pe Alina, lucru care, până la urmă, nu s-a mai întâmplat.

Mă uit acum la mâţa mea cum stă pe pat şi se spală minuţios …. şi aştept pe Buju, cu taică-su să apară. După-amiază, mă duc la bibliotecă, mă întâlnesc cu un amic, la o pizza, vizităm un anticariat, bem ceva şi atât. Apoi, mă întorc acasă, mănânc şi mă uit la televizor până adorm. Asta este o zi încărcată de vacanţă de vară, într-un oraş de provincie!