joi, 26 martie 2015

cântec de jale


of, aida!
te-am văzut acum mulţi ani
întâmplător
într-o dimineaţă
ai ieşit să deschizi geamul tău
de la etajul trei
of of, aida!

of, aida!
ce dimineaţă minunată
mi-ai oferit atunci!
eram pe balcon
fumam prima ţigară a zilei
iar tu abia te trezeai
erai într-o pijămăluţă străvezie
of of, aida!
şi ţi-am zărit, pentru două clipe
in-ter-mi-na-bi-le
sânul dulce
şi rotund
încă adormit
şi uşor transpirat de somn
dar atât de dulce
of of, aida!

of, aida!
nu m-ai văzut atunci
nu m-ai văzut niciodată
deşi exist de atâţia ani
dar tu ai devenit atunci
centrul gândurilor mele
când mi-o luam la mână
de atâtea ori
pentru ani şi ani de adolescenţă tulbure
of of, aida!

of, aida!
au trecut ani
te-am văzut recent
of of, aida!
te-ai rotunjit înfiorător
ai făcut trei copii
vinzi la piaţa de zarzavaturi acum
şi ai pus încă un strat de guşă
of of, aida!

of, aida!
îţi jur aici
în cântecul ăsta de jale
că vei rămâne pe vecie
pentru mine
fata ce deschidea geamul de la trei
în dimineaţa aia minunată
cu sânul dulce
şi rotund
încă adormit
şi uşor transpirat de somn
dar atât de dulce
of of, aida!

luni, 9 februarie 2015

condamnare


condamnat pe termen limitat
de a trăi
fără nimic sfânt în mine
mă revolt câteodată
și port bătălii îndelungi
dar întotdeauna lipsite
de succes
cu verbul
a fi

îndărătnicia de a trăi
cred că mi se trage
de mult timp
când am observat prima oară
că sunt:

lumea se golise atunci
de orice substanță
timpul încetase
să-și mai facă treaba
și se oprise

apoi, gândurile mele au început să atârne
din ce în ce mai greu
unul după altul
transformându-se într-o suferință feroce
până ce au devenit durere pură

paralizat și neputincios
de a mai exista
plin de tristețe
am renunțat la orice ambiție
și am devenit
în acel moment
cu mult timp în urmă
un spectator înfrânt
al vieții

joi, 22 ianuarie 2015

monolog de dragoste și uitare


cât de nervoasă sunt –
îmi spunea ea –
bineînțeles că pe tine
sau poate că nu
oricum, nu mă interesează
am chef să țip la tine
asta e tot -

în timpul acesta
eu o urmăream cu privirea
prin casă
cum îmi aducea o cafea neagră
și mă tachina
spunându-mi că a pus zahăr în ea

apoi a devenit iarăși serioasă: -
nu pot scăpa de sentimentul
că vorbim
ca doi morți

te-am visat acum câteva zile
e prima oară când te visez
trebuia să scriu ceva important
eram foarte emoționată
iar tu ți-ai tăiat mâinile
de la încheieturi
și mi le-ai dăruit

apoi am aflat că mâinile tale
îmi trebuiau
abia ziua următoare
iar ele, nefolosite
începuseră deja să putrezească
și nu te mai găseam
să ţi le dau înapoi

atunci am început să râd
ore întregi
fără sens
atât de zgomotos
dar fără sens

vezi tu – continuă ea
între noi doi nu există învingători
ci doar învinși

marți, 2 septembrie 2014

doza de uitare


îmi caut tot mai mult
refugiul în somn
în ultima vreme

îmi dirijez visele
cu o voinţă uriaşă
le construiesc cu migală
uneori pe jumătate conştient
şi, pofticios, le trăiesc intens
pentru a-mi primi
doza zilnică de uitare
atât de necesară
supravieţuirii

trezit inoportun mai devreme
de zgomotele inevitabile
ale vieţii
mă uit cu indiferenţă
la cele câteva obiecte
aruncate dezordonat pe o pătură roşie
de pe pat
care-mi reamintesc
parcă de o altă existenţă

un pachet descompletat
de cărţi de joc
stă lângă o oglindă mică
întoarsă cu faţa în jos
şi o sticlă goală de bere

o brichetă
Cricket
şi o scrumieră
plină ochi de mucuri
sunt aşezate peste un volum
de poezii
larg deschis
al unui scriitor necunoscut al oraşului
tipărit, în mod admirabil
pe hârtie reciclată

obosit deja
de atâta trăire
ascult o uşă deschizându-se
undeva
o alarmă de ceas
deşteptător
nu se mai opreşte
şi încep să tânjesc
tot mai iritat
după următoarea doză
atât de necesară
de uitare

vineri, 29 august 2014

întâlnire


te-am zărit odată
nu demult
pe când mă îndreptam
leneş
spre casă

mergeai pe partea cealaltă
a străzii
închisă în gândurile tale
atentă doar pe unde păşeai
cu mersu-ţi atât de caracteristic

mi s-a făcut dor de tine
şi am vrut să te strig -
erai atât de aproape!

însă
te aflai pe partea cealaltă
a străzii
cu rânduri după rânduri
de maşini
ce ne despărţeau -
un semafor
la câţiva paşi de mine
arăta un roşu
parcă mai violent decât de obicei
iar noi mergeam
în direcţii opuse

m-a pufnit râsul
în timp ce-mi treceau prin cap
gândurile acestea -
te-am lăsat să te îndepărtezi
şi am plecat mai departe
leneş
spre casă

joi, 14 august 2014

nerăbdare


undeva
înspre dimineaţă
când disperarea îmi invadează
năpraznic
conştiinţa
lăsându-mă dezarticulat
încep, împotriva voinţei mele
să dau târcoale
morţii

mâinile încep să-mi tremure
ca unui drogat
îmi pierd controlul
asupra corpului
şi fumez în neştire
îngrozit
în aşteptare...

în timp ce mă uit
cum întreg universul
se prăbuşeşte violent
în jurul meu
cu o furie şi o viteză
năucitoare
o stare febrilă
de nerăbdare
creşte tot mai mare
şi mai mare
în mine
mă înghite
până devin una
cu sfârşitul

sunt un spectator
de lumi prăbuşite –
ale mele –
cărora continui să le supravieţuiesc
cu îndărătnicie
în fiecare dimineaţă

joi, 7 august 2014

tăcere


în unele după-amiezi
când sunt copleşit
de o dorinţă aproape viscerală
să tac
umbra mea devine
mult mai coerentă
decât mine

atunci
sunt nevoit
să mă retrag
în străfundurile
fiinţei mele
cât mai adânc
în singurătate
pentru a nu face 
prea multă risipă
inutilă
de cuvinte

aşa că
în acele zile
cedez bucuros
şi îmi las umbra
să mă reprezinte
în lume