jurnalul unui poet incapabil de a mai scrie poezie (VIII)

Azi m-am luptat câteva ore bune studiind niște cataloage online despre marcaje specifice pentru argint. Am început, de ceva timp, să învăț despre asta pentru anticariat, în dorința de a-mi diversifica produsele de pe website. Am cumpărat în vara trecută 3 loturi de aproximativ 40 de diverse piese de argint, majoritatea miniaturi, dar și câteva mai consistente: diverse cutiuțe, o lupă, niște pudriere vechi, o tabacheră de argint, placată cu un model de aur....le-am luat la prețul de gramaj (2,09 lei), fiindcă am cumpărat en-gross și o să le bag la vânzare individual, ca și piese artistice. Dar trebuie să învăț multe despre argintari, mărci specifice, perioade, puritatea argintului din fiecare piesă. Azi am studiat despre istoria meșterilor argintari din sec. XIX din America, fiindcă am o lupă de argint cu un marcaj american din perioada asta. Sunt în continuare în faza în care simt că știu foarte puține, mă simt neajutorat când mă ocup de argint și citesc mult....shhhh!....să nu audă clienții anticariatului meu asta!

Am evitat la mustață să mă însor în seara asta. Azi trebuia să am o primă întâlnire cu cineva, hai să-i dăm un nume fictiv, cred că e practică bună pentru un jurnal, ca să nu atacăm la persoană....Nora. Asistentă medicală, puțin peste 40 ani, s-a întors în noiembrie din Anglia, unde a lucrat într-un spital timp de 8 ani. Motivul revenirii, pe care mi l-a declarat cu multă sinceritate: a venit acasă să-și găsească un bărbat cu care să-și facă viața, fiindcă ei nu-i trebuie un englez sau alte nații. Ea vrea un român. Bun! Nora și-a dat demisia, a venit înapoi acasă și a început să caute. M-a găsit pe mine. După o discuție foarte la obiect pe facebook, mi-a zis ca ar putea merge cu mine. Și că trebuie să ne întâlnim.

Una din rezoluțiile pe anul ăsta pentru mine a fost să reiau mersul la filarmonica din oraș în fiecare joi seara. Primul concert pe anul ăsta azi, simfonia a treia a lui Brahms, mi-am zis că o să-i placă, așa că am invitat-o să vină, mi-a zis că iubește muzica simfonică, n-am crezut-o, dar am zis hai s-o facem și pe asta. Ajung cu 10 minute mai devreme, ca să n-o fac să aștepte ... și încep să aștept. 30 de minute mai târziu, cu 3 minute înainte să înceapă concertul, Nora îmi trimite un mesaj, pe care îl transcriu aici întocmai: ”Sînt în taxi!” Asta m-a ucis!....nu faptul că întârzie la concert, ci că nu știe să conjuge verbul ”a fi”. Tocmai verbul ăsta?!

Întristat, mi-am luat bilet și am intrat în sală. Un sfert de oră după începere, îmi trimite un mesaj că e în fața ușii Ateneului. Acum întreb puținii cititori ai jurnalului ăsta: care e eticheta la întâlnirile amoroase și concertele de muzică clasică?....întrerupi concertul, te duci să cauți portarul să îți lase viitoarea prospectiva soție și mamă a copiilor tăi în filarmonică, chiar dacă ea nu știe să conjuge verbul ”a fi”, cel mai important verb din orice limbă? Riști linșajul de la mai bine de 100 de spectatori, bașca 50 din orchestră? Cum abordezi situația asta delicată? I-am scris pe fugă Norei, sugerându-i să intre în Ateneu, să aștepte pe o canapea pe hol și ne găsim la pauză. Mi-a replicat, ofuscată, că a crezut că sunt bărbat, care știe să respecte o femeie adevărată, că și-a pus speranțe în mine. Și a plecat, dezamăgită, din fața ușii principale a Filarmoncii din Bacău în seara asta, în căutarea bărbatului perfect, că eu nu m-am calificat nici pe departe, părăsindu-mă înainte să fim împreună.