Orice zi este formată din sute, mii de momente de existență, pe care, în ultimii ani, nu reușesc să le mai conectez, ca să aibă totul noimă. Nici nu cred că mai vreau. Doar le conștientizez și le las să treacă pe lângă mine, refuz să le mai trăiesc. A., psiholog de meserie, zice că sunt semne de schizofrenie. Nu am nicio problemă cu asta. Am o problemă să lupt cu asta, însă, simt că aș lupta împotriva mea. Nu mai găsesc motivația să pun toate aceste clipe de viață la un loc, în puzzle, ca să pot spune, la final, că am avut o zi bună. Și ce dacă am avut o zi bună? Ce fac cu asta? Ce dacă am avut o viață bună? Privit în perspectivă, de sus, toate reușitele, realizările, interacțiunile umane, aprecierea celorlalți, sau disprețul lor, deopotrivă....la ce sunt bune? De ce alergăm așa de mult? Suntem supuși întâmplării și morții, non-existenței, suntem un accident cumplit de conștiință, cu o durată de expirare de câțiva ani, în care tot ce facem este să gonim spre succes, acumulări și vanități satisfăcute, deși știm prea bine că suntem perisabili. E de înțeles, e uman: timpii morți din existență ne aduc aminte de non-existență.
Am avut azi un moment de bucurie și mulțumire deplină față de existența mea, care m-a întristat aproape imediat. M-am enervat teribil pe mine. Ca să mă pun iarăși în perspectivă. Dacă nu fac asta, sunt pierdut în lumea asta, în care este foarte ușor să te rătăcești, trăind visele și aspirațiile altora. De câțiva ani sunt liber-profesionist, nu depind de niciun job și mă auto-iluzionez uneori că sunt propriul meu stăpân. Stăteam azi la prânz, la o țigară pe balcon, și am avut această clipă de revelație, privind totul cu superioritate de la înălțimea etajului patru, că sunt păpușarul vieții mele, că o controlez în totalitate, că nu răspund nimănui. Ce greșeală! Ce vanitate! Cred că eram mult mai bine profund nefericit, când lucram două job-uri și eram, mai tot timpul, foarte obosit și furios pe mine, furia mă prindea mai bine. Și știam prea bine care e treaba.
După consumarea revelației de rahat de mai devreme, că sunt mai bun decât ceilalți, am stins chiștocul de țigară în scrumieră și m-am dus să-mi citesc mailurile, să pun la vânzare și să răspund la comenzile noi, să răspund la telefoane, cereri de colaborări, cereri de prietenie, mesaje pe WhatsApp, Skype, Instagram ș.a.m.d. ș.a.m.d., ca un adevărat stăpân al vieții mele ce sunt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu