Am început ziua cu o lene intenționată. M-am dat jos din pat la 12, am băut cafea, ascultând Classic FM și fumând ca un turc vreo jumătate de oră. Dacă nu trec prin ritualul ăsta, cu mare greutate mă pot conecta la ziua din fața mea. Apoi am citit câteva mesaje de la N., care a citit jurnalul de ieri despre ea: a trecut prin mai multe stări psihice și mi-a scris azi în continuu, aprox. 8 ore, cu niște pauze de masă, pipi, băut un pahar de apă, bănuiesc, plus o pauză când a suferit un accident....mi-a spus că dădea cu aspiratorul când a dat de jurnalul de ieri despre ea, apoi a vrut să termine treaba și s-a împiedicat de cabluri. Și acum îmi mai scrie: la început mi-a mulțumit că i-am acordat, în sfârșit, atenție și i-am închinat o pagină de jurnal, apoi a început să se justifice, apoi a devenit sfătoasă și, pe urmă, s-a înfuriat și a început să mă insulte. Din când în când, citesc ce mai apare pe ecranul telefonului de la ea. Deși m-a somat să-i răspund în câteva dăți, nu m-am obosit. Ultima oară mi-a dorit să mă sinucid odată. Meditez la asta de mai bine de 25 de ani, am și încercat, în adolescență ideea, acum totul a rămas în standby de mai bine de o decadă.
Azi au mai sosit niște comenzi în anticariat. Bilanțul ultimelor 2 zile: 30 de colete trimise, poștă, curier, un colet în Germania și una predată personal. Unul din clienții recurenți ai anticariatului e directoarea școlii gimnaziale unde am fost elev 8 ani, plus unul de grădiniță, fosta școală 27. E o bătrânică foarte bătăioasă, mică de statură, dar plină de nerv, am surprins-o în trecut în niște discuții aprinse cu personalul școlii, pe când mergeam să-i duc ce mai comanda. E profesoară de matematică, dar e pasionată de istorie și comandă online cam o carte pe lună, pe care i-o duc personal la școală, fiindcă stau foarte aproape. Acum a luat monografia lui Iorga despre ”Ștefan cel Mare”....mi-o și imaginez cum pleacă în vacanță la turci și stă pe șezlong în Antalia, citind despre victoriile domnitorului moldovean împotriva mărețelor armii ale Imperiului Otoman.
Acum e în jur de 9 seara, trebuie să-mi rulez niște țigări după ce termin jurnalul pe ziua de azi. Tocmai mi-a scris o prietenă bună, psiholog, să mă întrebe, total din senin, care e cel mai mare vis al meu în viață. M-am blocat. Nu am unul. Nici ea nu poate găsi unul autentic, mare....se gândește de o oră la asta. De ce nu am unul?
Mi-a mai spus că-mi citește jurnalul cu frică, la fel cum îmi citea și poeziile, ca să nu găsească acolo, în scris, cele mai ascunse secrete ale ei. Mi-a și făcut o analogie pentru frica asta a ei: un copil spune secretul ei cel mai mare prietenului ei cel mai bun, care, apoi, îl zice întregii clase. Concluzia zilei: scrisul, făcut autentic, e, în mod necesar, o trădare de secrete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu