M-a trezit azi apelul insistent al telefonului, în jur de 11.30. Un român stabilit în Londra de mai mulți ani, care și-a făcut casă într-un sătuc de pe lângă Bacău. Are de vânzare în jur de 50 de cărți, peste o mie de cărți poștale vechi și mai multe timbre. Convins că nu are mai nimic de valoare, îi cer niște poze pe whatsapp, îmi trimite la o parte din cărți, între care una mă captivează, o carte de călătorie în Egipt, din 1803, cu niște ilustrații care m-au făcut efectiv să mă dau jos din pat. Rog un fost elev de-al meu, cu care mă mai văd și joc tenis de câmp când e liber sâmbătă, să mă repeadă cu mașina acolo. Sătucul e atât de obscur ascuns pe un deal, încât un drum de 15 minute s-a transformat într-o oră, 2 aplicații de GPS s-au făcut de rahat și am apelat la metoda tradițională: întrebatul oamenilor pe uliță....a fost nevoie de 6 oameni care să ne îndrume unde trebuie.
Românul anglicizat, căci amesteca, iritant, cele două limbi în discurs, avea doar acea carte de călătorii cu o valoare reală, restul fiind cărți de artă în engleză și franceză de prin anii 70-80, timbre smulse de pe cărți poștale și scrisori și o plasă de cărți poștale circulate, toate vizibil furate sau găsite la gunoi prin Anglia. Îi fac o ofertă decentă pe o parte din ele, la care el se ofuschează la mine, spunându-mi că numai pe volumul acela vechi din 1803, cineva i-a oferit 2500 de euro....dar el îmi oferă tot ce are exact pe suma asta, fiindcă îi par a fi un tip de treabă. M-am indoit de generozitatea lui, dar mi-am ascuns gândurile și am plecat fără să mai negociez nimic: când dai de cineva care e convins că are ceva foarte valoros, e o luptă cu morile de vânt să-l mai faci să se răzgândească.
Tenis azi, mai bine de o oră și jumătate, am alergat mai mult ca de obicei, am vrut să câștig. Am luat bătaie cu 3-0 la seturi. Ajuns acasă, am stat leșinat în pat vreo 2 ore, uitându-mă la un meci din Premier League (Anglia) și meditând la faptul că nu mi-a ieșit nimic azi. Nici măcar însemnările de jurnal scrise pentru astăzi, care mi se par foarte seci la recitire. Mă duc să beau ceva, să-mi relaxez mușchii picioarelor, dar mai ales, mintea....o simt îmbâcsită și lipsind sens.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu