m-am trezit
brusc
acum vreo câteva decenii
pe acestă planetă
ticsită de oameni
fără să înțeleg niciodată
cu adevărat
ce se întâmplă
pe aici
încă de copil
am început să aud
mai întâi ca niște șoapte
apoi, din ce în ce mai tare
zgomotele de fond
din jurul meu. -
de atunci
zi de zi
le aud
cerându-mi, barbar
eficiență
productivitate
acumulare
contribuție
dezvoltare
câștig
imortalitate
și mă întristez
de fiecare dată
am fost învățați
prea devreme
și obsesiv
să contăm în această lume
să muncim
în continuu
pentru bunul mers al omenirii
să facem bani
să facem copii
să facem rate la bancă
să ne cumpărăm o casă
cât mai mare
un televizor cât un perete
și multe alte accesorii inutile
apoi să mai facem un împrumut
să mergem în călătorii exotice
extenuante
și să facem un selfie
cu sfinxul
să vadă toată lumea
ce mișto e viața noastră
o zi pierdută
pare imposibilă
pe această planetă
plină de mii de lucruri
de făcut
în fiecare clipă
nu contează dacă
e socialism
dictatură
sau capitalism -
zgomotele acestea
ne-au capturat
atât de bine
și fără șanse de scăpare
într-o viață plină
și atât de goală de sens
care, de mult
nu ne mai aparține
fără ca noi
să mai avem timp
să ne oprim
și să înțelegem asta
după mulți ani
de încercări eșuate
am reușit astăzi
să trăiesc o zi
în sfârșit, pierdută
pentru viitorul omenirii:
m-am trezit târziu, după
miezul zilei
în mijlocul săptămânii de lucru
am fumat excesiv
am contemplat îndelung
în gol
am băut o cafea turcească
mare
după care m-am masturbat
plictisit
am băut patru beri reci
în timp de scriam o poezie
și, apoi, am făcut un lucru
de neconceput
în acest trepidant secol 21:
m-am culcat la loc
în timp ce câteva gânduri
de vinovăție
se îndreptau
prin mintea mea
liniștite
spre uitare
