duminică, 7 septembrie 2008

duminicã

dimineaţa, devreme rău

Mi-au plecat amicii, dupa ce s-au săturat de băut. În sfârşit....că mă săturasem de ei de-acum. Acum, mă plictisesc atât de tare, încât am făcut ceva grav: am închis televizorul!

N-am mai scris în jurnalul ăsta de vreo 2 ani. Mi-a rămas în minte o discuţie patetic de intelectuală de acum vreo lună jumate, în Weimar, despre cât de important este ţinutul unui jurnal pentru relevarea sinelui şi alte prostii psihanalitice.......deşi încerc să mă ţin departe de chestii prea profunde, cred că mi-a rămas în cap prostia asta cu jurnalul. Citesc însemnările făcute în anii trecuţi şi mă apucă mirarea: e material bun de o carte aici. Dar cine naiba ar publica căcaturile astea în Bacău....pe aici, în oraşul ăsta, literatura e o treaba preţioasa rău...se scrie când e luna plină, când toate stelele sunt vizibile şi aliniate corect pentru ca inspiraţia să se producă, păsările ciripesc........ şi rahaturi poetice se petrec. Uite, că mi-a ieşit şi oleacă de rimă!

Mă uitam mai devreme la tv la un film porno...scenariul clasic: o tipa sugea o sulă monstruoasă, cu o figură atât de încântată….m-a sictirit într-atât, încât în loc să fac o labă, cum ar fi trebuit regulamentar, am schimbat canalul. E de rău! Am preferat în schimb să mă uit la Die Hard...crecă pentru a 14-a oară....habar n-am de ce....cred că e o problemă pshihologică gravă care mă motivează să urmăresc de fiecare dată rahatul ăsta de film până la capăt când îl prind pe vreu post tv.

17:30
Mă simt sfârşit, supt de vlagă! Mintea mi-e setată pe gândul intoxicant de dureros că azi nu am vorbit cu L. Şi doar ştiu că se află într-un loc unde nu are internet.....mizerabilă mai e mintea umană...iraţională şi păcătoasă! Însă, între timp, sunt mort pentru alte activităţi...doar stau şi aştept.

Stomacul mi s-a strâns ghem. Mă invadează tot felul de frici iraţionale ...şi nici măcar băutura nu e o solutie acum. Sunt închis într-o celulă, împreună cu gândurile mele...oribile .... şi care mă macină încet încet.....nu văd nimic care să mă scape de aici. Am trecut de atâtea ori prin asta...nu e nimic de făcut, decât să mă întind în pat şi să îi las să-şi facă damblaua cu mine....demonii mei nervoşi foc pe mine...la un moment dat se vor linişti...totdeauna se întâmplă aşa. Do your thing, motherfuckers!!!
Ies la o plimbare cu bicicleta, poate mă mai liniştesc.

22:27
Am fost în seara asta la unul din cele 3 scări turn pe care le am în minte pentru planul meu de sinucidere. Celelalte două scări au interfon şi nu am putut intra. Am legat bicicleta de un gard, am luat liftul până la ultimul etaj, opt, şi am intrat în încăperea unde e ghena de gunoi. Pute acolo. Unul din cele două geamuri este lipsă. M-am uitat în jur şi, amuzat, încercam să găsesc motive pentru care locul nu e cel potrivit: geamul e prea scund, pute în încăpere, jos este o terasă pe care au pus o şarpantă, ce mi-ar putea amortiza căderea.....numai tâmpenii!

Mă simt obosit să mai lupt, să mă mai motivez să exist.....să mă trezesc dimineaţa, să-mi pregătesc cursurile, chiar să mai beau....Am obosit teribil. Gata!

2 comentarii:

Anonim spunea...

Loredana Fichiu : nici nu stiu ce sa-ti spun
Loredana Fichiu : cred ca trebuie sa mai citesc de vreo 2 ori
Loredana Fichiu : cert este ca un om mai plictisit de viata ca el nu am mai vazut
Loredana Fichiu : cred ca are nevoie de un psiholog
Loredana Fichiu : in sensul bun
Loredana Fichiu : sau sa fie inconjurat de persoane optimiste de la care sa poata invata sa fie si el la fel
Loredana Fichiu : si sa caute sa traiasca cu placere orice moment pt ca viata este scurta

autorul spunea...

gândire tipic feminină....ce?...sunt căţeluş, să fiu dresat să fiu optimist?