letargie

te trezești vreodată

știind că,

oricâte eforturi ai face

azi nu te vei putea conecta

la viața ta?

înțelegi atunci, dureros

că nu îți mai aparții

în această zi

nu mai ai familie

loc de muncă

identitate

speranță

și începi să tânjești

cu tot sufletul tău

spre uitare?

poți să vezi cum sufletul tău se ridică

în momentul acela

încet

deasupra corpului tău

și te privește, scârbit

cum exiști
fără justificare?

ahhh!

și simți cum ești invadat

barbar

de letargia aceea cruntă

ca o fierbințeală în corp

care îți taie orice elan

de a munci

de a iubi

de a te înfuria

de a mai lupta –

îți apare atunci, în minte, și ție

gândul acela violent

că îți dorești să te dezintegrezi
naibii

în neant

decât să mai trăiești

măcar o secundă

în afara lumii acesteia

în care buletinul tău pretinde că

încă exiști?