te trezești
vreodată
știind că,
oricâte eforturi
ai face
azi nu te vei
putea conecta
la viața ta?
înțelegi atunci,
dureros
că nu îți mai
aparții
în această zi
nu mai ai familie
loc de muncă
identitate
speranță
și începi să
tânjești
cu tot sufletul
tău
spre uitare?
poți să vezi cum
sufletul tău se ridică
în momentul acela
încet
deasupra corpului
tău
și te privește,
scârbit
cum exiști
fără justificare?
fără justificare?
ahhh!
și simți cum ești
invadat
barbar
de letargia aceea
cruntă
ca o fierbințeală
în corp
care îți taie
orice elan
de a munci
de a iubi
de a te înfuria
de a mai lupta –
îți apare atunci, în minte, și ție
gândul acela
violent
că îți dorești să te
dezintegrezi
naibii
naibii
în neant
decât să mai trăiești
măcar o
secundă
în afara lumii
acesteia
în care buletinul
tău pretinde că
încă exiști?
