poem despre inutilitatea verbului a fi

este cumplită lipsa de sensibilitate
a celor din jur
în momentul în care s-a plictisit însăşi existenţa
de tine

cele mai greu de supravieţuit zile
sunt cele de duminică
în special după-amiezile
când timpii morţi
sunt extraordinar de insuportabili
mai ales dacă ai pe cineva lângă tine
care-ţi calculează fiecare secundă de inactivitate

te simţi hăituit
agasat
obligat să exişti.
în cele din urmă
iritat excesiv de privirile celorlalţi
cedezi
şi începi să trăieşti

curând, ajungi să urăşti
mediocritatea celor din preajma ta
golul acţiunilor tale
inconsistenţa vieţii
şi se naşte în tine, invariabil
o nostalgie dureroasă
a singurătăţii
a morţii
a non-existenţei

vrei să ajungi mai repede acasă
să stingi toate luminile
televizorul
calculatorul
să nu mai auzi nici o voce
să te ascunzi sub pat
în întuneric
să nu te găsească nimeni -
un mormânt provizoriu împotriva durerii
a urâtului
şi a inutilităţii
verbului a fi