dansul cărților

e singurul dans pe care

îl mai joc cu entuziasm 

în viața asta -
i-am învățat pașii devreme 

pe la 4 ani

când tata ne citea

mie și soră-mii

câte o poveste 

înainte de culcare

care ne umplea somnul

de vise

despre curajul și faptele

de justiție și lupte

cu turcii cotropitori

ale lui Ștefan cel Mare

e un dans pe care l-am jucat

apoi

ani în șir

la biblioteca orașului

când mergeam la raftul 

lui Jules Verne

și mă ofticam 

în sinea mea de copil

că omul ăsta

nu a scris mai multe cărți

joc, în continuare

dansul cărților

în ultimii anii

prin anticariate

și bibiloteci vechi

oriunde mă duc în lume

unde, ore în șir

valsez, obsedant
fără să mă pot opri

printre rafturile

de cărți vechi

pline de praf

și necunoscut

uneori mă opresc

din dans

cât să scot o carte din raft

trăind emoția exploratorului

care descoperă un nou continent

îi verific, cu pioșenie

pagina de gardă

cercetez, curios, anul apariției

editorul și locul publicării

îi admir ilustrațiile - dacă sunt

citesc puțin din text

ca să iau pulsul scriiturii

apoi o pun, cu atenție, la locul ei

și dansez, în continuare

dansul cărților

e trist faptul că 

singurul lucru

care îmi mai ridică pulsul 

și mă emoționează

de fiecare dată
după aproape 40 de ani
interminabili
de existență

este acest

dans al cărților

pe care îl joc cu poftă

în biblioteci

cu rafturi de cărți vechi 

și legătorii de piele 

de sute de ani

până mă răpune timpul

pofta de o țigară

sau foamea de întuneric