epitaf pentru adolescenţă

aveam atâta furie în mine

la 18 ani

încât nu ştiam ce să mai fac cu ea

încă nu învăţasem că pot să-mi beau furia

că pot să o înec în droguri şi poezie

singurele excese pe care le consumam atunci

erau cărţile şi multe somnifere

pe care le cumpăram cu regularitate

de la o farmacistă dubioasă

minţind că sunt pentru mama mea schizofrenică

într-o zi, sătul de atâta furie

şi dispreţ pe mine

am înghiţit două flacoane de diazepam

mi-am tăiat venele

şi am adormit

am stat 3 zile în comă

parcă nehotărât dacă să mă duc
dincolo –

după-aceea am stat 2 săptămâni 
la spitalul de nebuni

o perioadă legat de pat

apoi îndopat cu alte somnifere şi calmante puternice.

dormeam atât de mult în timpul zilei

şi nu mă lăsau să citesc nimic

aşa că nopţile stăteam treaz

şi vorbeam mult cu un coşar bătrân

internat pentru alcoolism

care uneori mă ruga să-i frec spatele cu spirt

pe care-l cerşea într-o căniţă

de la asistenta de noapte

şi-mi povestea despre hornurile din oraş –

într-o noapte, din senin

a scos şomoiagul lui de coşar

de sub pat

şi mi-a dăruit un pai din el

„o să-ţi poarte noroc

doar ai oleacă de răbdare” -

îmi aduc aminte bine nopţile acelea

de vară

când mă plimbam fără rost

şi fumam ţigări winchester la bucată

luate pe datorie de la chioşcul

din capătul aleii părculeţului

de la spitalul de nebuni