vineri, 14 iunie 2013

dumnezeu e ateu



azi-dimineaţă m-am trezit mai devreme
ca să-l caut pe dumnezeu
cu toate că nu am reuşit niciodată să dau de el
până acum

dumnezeu e şi al meu
mi-am spus încrezător în gând
şi, animat de un dor profund religios,
am început să scotocesc febril prin casă după el

m-am uitat mai întâi sub pat
dar acolo n-am găsit decât mult praf
câteva şosete murdare
şi sticle goale de vin

m-am dat apoi jos din pat
ca să investighez mai departe după dumnezeu
şi, în căutarea mea, am răsturnat
câteva sticle goale de bere –

am crezut că poate e în ele
aşa că am ridicat una în dreptul ochilor
dar nu am văzut acolo decât straturi groase
de chiştoace şi scrum de ţigară

dumnezeu e şi al meu
mi-am repetat, uşor dezamăgit
şi am deschis calculatorul
cu gândul că poate dumnezeu e online la ora asta

într-un final, l-am găsit cu greu pe dumnezeu
în timp ce fumam o ţigară
şi, neştiind unde să mă mai uit după el
îl căutam în zadar prin postările prietenilor mei
de pe facebook –

era într-o baladă rock, la radio
care striga la nesfârşit, cu tristeţe:

duuuumneeeeezzeeeu e ateeeeeeuuu!
duuuumneeeeezzeeeu e ateeeeeeuuu!
duuuumneeeeezzeeeu e ateeeeeeuuu!

Un comentariu:

Nimeni spunea...

Dumnezeu are dubii cu privire la propria lui existență. S-a împrăștiat deaiurea în atâtea lucruri și locuri că nu se mai regăsește.

După atâta secetă, în sfârșit ceva ce curge, chiar dacă la final face o cotitură mai puțin corectă.
Unde vs. Cum. Ai început religios și ai sfârșit, dintr-o eroare de logică, metafizic. Dar ce contează până la urmă, e curgerea, pe care o salut călduros.