duminică, 8 aprilie 2012

azi scriu un poem despre tristeţe

...........................................................................................................


azi scriu un poem despre tristeţe
mi-a năvălit în inimă mai devreme
şi nu mă lasă să dorm nici măcar acum
târziu înspre dimineaţă

azi scriu un poem de dragoste
ţi-l datorez de mult timp, iubita mea de ieri
de astăzi
şi de mâine
aşa că îl compun în noaptea asta
obosit
trist
şi foarte îndrăgostit de tine

azi scriu un poem despre acest poem
este unul scurt
dar îmi vine din ce în ce mai greu
să-i mai găsesc câte un cuvânt -
stau de aproape o oră
şi mă gândesc în zadar la o încheiere bună pentru el