miercuri, 25 iunie 2014

instantaneu urban


pierduți într-un vârtej de lumini
clădiri imense de oțel și sticlă
și între șuvoaie nesfârșite de mașini
ale marelui oraș
cei doi stăteau nemișcați
pe o bancă
unul lângă celălalt
copleșiți

ea își așeză capul pe umărul lui
și rosti pierit:
‘aș vrea să pot dormi’

”spune-mi
o să ies vreodată din asta?”

”nu –
o să devină mai ușor de suportat
doar atât”